Se spune că omul cât trăiește învață, iar asta o poate confirma cel mai în vârstă absolvent al unei facultăți din Italia. Oscar Mattei nu a ținut cont de vârstă și s-a decis să-și urmeze intuiția.
La aproape 90 de ani, italianul a absolvit Facultatea de Drept, însă planurile lui nu se opresc aici. Bărbatul își dorește să intre în barou și să deschidă o firmă de avocatură, acolo unde va putea aplica cunoștințele dobândite.
„Vreau să îmi deschid o firmă de avocatură și să aplic legea”, a declarat el după ce a susținut examenul de licență la Universitatea Roma Tre, din via Ostiense.
Povestea italianului a reușit să devină o lecție de viață pentru mulți tineri și nu numai. S-a născut în anul 1933, în cartierul Trastevere din capitala italiană, Oscar Mattei și a lucrat la General Electric până la pensionare.
Abia după pensionare bărbatul s-a dedicat în totalitate pasiunilor lui. Astfel, a inventat peste 600 de jocuri de societate. Oscar Mattei se mai poate mândri și cu cea mai mare colecție de jucării din lemn sculptate manual.
„În 2017 am simțit nevoia să iau o pauză de la activitățile mele de voluntariat și să-mi iau diploma în Drept, deoarece cred că practic nimeni nu cunoaște prea bine legile, iar eu am vrut să le știu.
Acum, datorită acestei diplome, voi da examenul de primire în barou, vreau să îmi deschid o firmă de avocatură să aplic legea”, a spus Mattei.
Italianul a mers zilnic la cursuri și s-a dedicat în totalitate vieții de student. Cât despre integrarea printre colegii mai tineri, Oscar Mattei și-a schimbat complet părerea despre noile generații.
Vezi și: CÂȚI EURO COSTĂ SĂ TRĂIEȘTI O LUNĂ ÎN DUBAI. CÂT PLĂTEȘTI PENTRU CHIRIE ȘI MÂNCARE
„Am mers zilnic la cursuri, iar colegii mei m-au primit între ei cu brațele deschise, au fost foarte drăguți și îngăduitori cu mine. Nu este adevărat ce se spune despre tinerii de astăzi. Au fost cinci ani minunați!”, a mai spus italianul, potrivit Larepublica.
Sursa foto: Twitter